De vorbă cu Psihologul!

     Există multe întrebări, experiențe și provocări în viața unui părinte, incepind cu primele zile de viață a copilului.

Cum îl îmbraci? cu ce îl hrănești și cît de des? cum îl tratezi? cîte perioade de somn urmează să aibă bebelusul pe parcursul unei zile și dacă le are multe sau dimpotrivă, e în neregulă ceva cu el? Dacă a mai crescut un pic, apare o nouă serie de întrebări...cum faci față erupțiilor dentare? cînd începi să îl obișnuiești cu olița? E bine sau nu e bine să fii prezent 24h din 24h în viața copilului, etc.

De ești părinte, ți-s mai mult decît cunoscute aceste întrebări. Dar, ai obținut la toate răspunsuri care să te mulțumească? La ”De vorbă cu psihologul”, am încercat să oferim o deosebită atenție celor din urmă întrebări, si anume: cînd dăm start procesului deprinderii copilului cu olița? Fiind în totalitate de acord că acest subiect este unul dintre cele mai provocatoare, am incercat sa aflăm cînd e cel mai potrivit moment de a o face, si cel mai interesant, cum o facem?

 După o rundă de dezbateri și păreri, am concluzionat că deprinderea copilului cu olița, este un proces de învățare și startează  în mod individual!  Chiar dacă există o presiune socială (din partea rudelor, vecinilor, cunostintelor care o sa va spuna ca e timpul deja, si o sa vă dezvaluie o serie de metode functionale sau nu chiar), nu e cazul să insistați, dacă observați că micuțul nu e pregătit. 

Vîrsta indicată de către specialiști pentru începerea acestui proces este de 1,5-2 ani, cu precizarea că fiecare copil e unic, și dacă unor adulți le-ar părea că e mult prea tîrziu sau mult prea devreme, pentru copilul propriu-zis e perioada potrivită.

 Perioadele calde sunt cele mai prielnice, datorită faptului că îmbrăcămintea lejeră oferă un grad mai înalt de confortabilitate. 

   Pedeapsa trebuia evitată cu orice preț în cadrul acestui proces de învățare. Altminteri, micutul ar putea asocia asezatul la oliță cu ceva negativ, cu o trăire emoțională puternică care l-ar împiedica să însușească această deprindere.    

      O altă întrebare importanta a fost legată de prezenta părinților (în special a mamelor) 24 de ore lîngă copilul lor. Necesitatea acestei prezențe în raportul: sunt lîngă copilul meu mereu /sunt un părinte bun! Procesul în care sunt implicați părinții în definirea lor ca părinți, e un proces de lungă durată, care se învață prin experiență.  Acest proces pune multă presiune pe fiecare persoană din cuplu, căci aceștia la rândul lor, deja sunt angajați și în alte roluri de: soț/soție, iubită/iubit, subalterni, parteneri, etc.

      În rolul de părinte există o idee de bază care ne ajută să ne adaptăm foarte lejer la această nouă viață, și rolul pe care îl îndeplinim! Instinctiv, întotdeauna cunoaștem, simțim ce e mai bine pentru noi și copilul nostru, făcînd abstracție de presiunea socială!

      Un părinte bun este un părinte bun! Relația de cuplu hrănește, energizeaza și este prioritară relației și calității de părinte, căci de aici vine puterea, satisfacția, liniștea, dragostea, tot necesarul pentru dvs. și copilul dvs.! Și rămâneți a fi cel mai grijuliu și iubitor părinte nefiind fizic lîngă copilul dvs. 24 de ore  din 24.

Atita timp, cît simțiți nevoia, necesitatea și chemarea de a face și altceva-faceți și altceva! Aveți suficient timp și pentru familia dvs.! Și nu uitați, cît timp sînteți super-eroii copiilor dvs. să fiți și proprii super-eroi!